E omul...
Mestec litere ce pătrund în interiorul meu
Apoi formez cuvinte ce le arunc fain pe hîrtie
Sărăcie, în capul multor personaje
Ce au o invidie și lipsă mare de curaj
De a forma în vigoare măcar un minim procentaj,
De totul mă doare-n cot ce crede lumea
E culmea, eu continui să fac doar ceea ce iubesc
Nu doresc, să mă opresc, în fața mea ei doar orbesc,
Dimineața vezi doar fețe palide și total indiferente
Te mai întrebi, mai este prezența de mutre evidente,
Omul e un robot ce se va opri cândva
Capul și inima se vor atrofia în lipsă de imaginația ta,
Casa mea este muzica, și că bine îmi dă bătaie
Știind că e puțină libertate când viața e ca o pârnaie.
